oficia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OFICIÁ, oficiez, vb. I.
Tranz. A face o slujbă bisericească; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [
Pr.:
-ci-a] – Din
fr. officier.oficia (Dicționar de neologisme, 1986)OFICIÁ vb. I. tr. A sluji; a face o slujbă religioasă. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie. [Pron.
-ci-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind, var.
ofiția vb. I. / < fr.
officier, lat. med.
officiare].
oficia (Marele dicționar de neologisme, 2000)OFICIÁ vb. tr. 1. a celebra o slujbă religioasă. 2. a săvârși un act public sau privat (o căsătorie). (< fr.
officier, lat.
officiare)
oficia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oficiá (a ~) (-ci-a) vb.,
ind. prez. 3
oficiáză, 1
pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3
să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)oficia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OFICIÁ, oficiez, vb. I.
Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [
Pr.:
-ci-a] — Din
fr. officier.oficià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oficià v. a celebra oficiul divin.