ofensivă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale armatei, constând în luarea inițiativei operațiilor prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și cucerirea terenului pe care îl ocupă. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. ♦
Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, lichidării unei situații neconvenabile, cuceririi unui nou obiectiv sau unei noi victorii. – Din
fr. offensive, germ. Offensive.ofensivă (Dicționar de neologisme, 1986)OFENSÍVĂ s.f. (Op.
defensivă) Mișcare de înaintare a unor forțe armate către obiectiv, cu scopul de a-l nimici pe inamic; atac. ♦ (
Fig.) Acțiune puternică dusă cu scopul de a realiza ceva. [< fr.
offensive, it.
offensiva, germ.
Offensive].
ofensivă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ofensívă s. f.,
g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíveofensivă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ofensivă f. acțiunea de a ataca și însuș atacul:
a luat ofensiva.ofensivă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac. ♦
Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii. — Din
fr. offensive, germ. Offensive.