ofensiv - explicat in DEX

ofensiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif.

ofensiv (Dicționar de neologisme, 1986)
OFENSÍV, -Ă adj. Care atacă; care servește pentru a ataca. [< fr. offensif, germ. offensiv].

ofensiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OFENSÍV, -Ă I. adj. care atacă; cu caracter de ofensivă (II). ◊ agresiv. II. s. f. 1. formă principală a acțiunilor de luptă, înaintarea către obiectiv, cu scopul de a-l nimici pe inamic; atac. ◊ (sport; în jocurile cu mingea) atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. 2. (fig.) acțiune puternică ce urmărește a realiza ceva. (< fr. offensif, /II/ offesnive, it. offensiva, germ. Offensive)

ofensiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ofensív, -ă adj. (fr. offensif, d. mlat. offensivus). Care atacă, care servește la atacat: războĭ ofensiv, armă ofensivă. Alianță ofensivă și defensivă, alianță încheĭată p. atac orĭ apărare. S. f., pl. e. Atac, agresiune între armate. A lua ofensiva, a ataca. Adv. În mod ofensiv.

ofensiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve

ofensiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ofensiv a. care atacă, care servă a ataca: arme ofensive; alianță ofensivă și defensivă, unire între popoare cari își promit ajutor mutual în caz de răsboiu, fie pentru atac fie pentru apărare.

ofensiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. — Din fr. offensif.