ocoliș - explicat in DEX

ocoliș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș.

ocoliș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
OCOLIȘ, com. în jud. Alba, pe râul Arieș; 808 loc. (2003). Halte de c. f. (în satele O. și Vidolm). Satul O. apare menționat documentar în 1408. Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1733, reconstruită în 1852), în satul Runc. În arealul satului Vidolm se află o rezervație forestieră (92 ha) alcătuită din arbori seculari de larice (Larix decidua species carpatica). În arealul satului Runc, rezervațiile naturale Cheile Runcului și Cheile Pociovaliștei.

ocoliș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri

ocoliș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ocoliș n. ocol mare, înconjur.

ocoliș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. — Ocol + suf. -iș.