novita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOVITÁ, novitale, s. f. (
Înv.) Noutate (
3). – Din
it. novitá.novita (Dicționaru limbii românești, 1939)novitá f. (ngr. d. it.
novitá. V.
noutate).
Sec. 19. Fam. Pl. Noutățĭ, informațiunĭ.
novita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)novitá (
înv.)
s. f.,
art. novitáua, g.-d. art. novitálei; pl. novitále, art. novitálele