noimă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊
Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte.
Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊
Expr. A nu avea (nici o) noimă = a fi fără sens, absurd.
2. (
Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză.
3. (Rar) Simbol, convenție. – Din
ngr. nóima.