nimic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NIMÍC, (
I)
pron. neg.,
adv., (
II)
nimicuri, s. n. I. 1. Pron. neg. Nici un lucru;
spec. nici un cuvânt, nici un sunet, nici un zgomot; nici un lucru rău, defavorabil, primejdios. ◊
Loc. adj. De nimic =
a) care este fără nici o valoare, fără importanță, mărunt;
b) (despre oameni) lipsit de orice merit; lipsit de caracter; ticălos, necinstit. ◊
Loc. adv. Pe nimic = (aproape) gratuit, degeaba.
Întru (sau
cu)
nimic = în nici un fel, deloc.
2. Adv. (
Înv. și
pop.) Defel, deloc, nicidecum; câtuși de puțin, în nici un fel. ◊
Expr. A nu avea nimic a face = a nu avea nici o legătură (unul cu altul).
II. S. n. 1. (Adesea la
pl.) Lucru, ființă, faptă sau vorbă fără valoare; fleac. ◊
Loc. adv. (
Reg.)
Pe o nimică pe ceas = într-o clipă, repede. ◊
Expr. O nimica toată = ceva de foarte mică importanță sau valoare, fără nici o însemnătate. ♦
Fig. Lipsă de merit; nimicnicie, zădărnicie.
2. Fig. (Mai ales
art.) Neant, neființă; haos. [
Var.:
nimíca, (
reg.)
nimícă, nemíca, nemícă pron. neg.,
adv.,
s. f.] –
Lat. nemica.nimic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nimíc adv. – Deloc. –
Var. nimica, nemic(ă), înv. Lat. nemῑca (Diez, I, 276; Densusianu,
Hlr., 164; Pușcariu 1181; Candrea-Dens., 1094; REW 5885),
cf. v. ven. nemiga, v. fr. nemie, it. ne mica. În limba veche, păstrează sensul etimologic de „cîtuși de puțin”;
nemica de arme nu s’au apucat, ce de fugă (
Gr. Ureche);
n-au mai rămas nemică verdeață (Dosoftei).
Cf. mică. Der. nimic, s. n. (bagatelă, micime, fleac);
nimici, vb. (a anihila, a distruge, a suprima);
nimicitor, adj. (distrugător);
nimicnicie, s. f. (vanitate, nulitate);
nimiccie, s. f. (
înv., nulitate).
nimic (Dicționar de argou al limbii române, 2007)NIMIC canci, ciuciu, din față, hoha, ioc, la ochi, mai mult de-o grămadă, măciuci, măciuci în buci, nexam, nici bechi / boacă / bucățică, nici pe dracu / pe naiba, oha, o laie, pielea sulii / pulii, sânge la tavă.
nimic (Dicționaru limbii românești, 1939)nimíc, -íca și (rar)
-ícă adv. (vrom.
nemică, d. lat.
ne mica [ne mica quidem] saŭ
nec mica, nicĭ o fărmătură; it. pv. sp.
miga, fr.
mie. V.
mică 2, denemic). Nicĭ un lucru saŭ nicĭ un lucru din cele căutate:
în ladă nu era nimic, nimic alta (saŭ
alta nimic)
de cît un franc. Om de nimic, mișel, păcătos.
Maĭ nimica, aproape nimica (v.
mir 1).
A nu fi bun de nimica, a nu avea nicĭ o valoare.
A da, a vinde, a cumpăra pe nimica (orĭ
pe lucru de nimica), a da, a vinde, a cumpăra pe preț prost orĭ bun. S.n., pl. urĭ.
Fleac: a asculta toate nimicurile.
S.f. sing. Lucru neînsemnat, fleac: toată afacerea se reduce la o nimica toată.
V. neant.nimic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nimíc1/(
pop.)
nimíca pr.nimic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nimíc2 s. n.,
pl. nimícurinimic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nimic n.
1. niciun lucru:
nimic nou; 2. lucru de foarte puțină valoare:
mai nimic; de nimic, mișel, păcătos:
om de nimic; 3. pl. fleacuri:
se gândește la nimicuri. [Tras din
nimica]. ║ adv.
nu știe nimic.