neumă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)NÉUMĂ, neume, s. f. Semn de notație muzicală fără portativ, folosit în Evul Mediu în cântarea liturgică. ♦ Parte dintr-o frază muzicală religioasă care constă în prelungirea melodiei pe ultima silabă a unui cuvânt sau care se executa fără cuvinte, prin vocalizare. – Din
fr. neume.