neumă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)NÉUMĂ, neume, s. f. Semn de notație muzicală fără portativ, folosit în Evul Mediu în cântarea liturgică. ♦ Parte dintr-o frază muzicală religioasă care constă în prelungirea melodiei pe ultima silabă a unui cuvânt sau care se executa fără cuvinte, prin vocalizare. – Din
fr. neume.neumă (Dicționar de neologisme, 1986)NÉUMĂ s.f. Semn de notație muzicală, constând din puncte și virgule fără portativ, folosită în evul mediu mai ales pentru cântecele liturgice. ♦ Frază muzicală a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cântată fără cuvinte. [Pron.
neu-. / cf. fr.
neume, it., lat., gr.
neuma].
neumă (Marele dicționar de neologisme, 2000)NÉUMĂ s. f. semn de notație muzicală constând din puncte și virgule fără portativ, în evul mediu pentru cântarea liturgică. ◊ grup de note emise dintr-o singură respirație. ◊ parte dintr-o frază muzicală bisericească a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cântată fără cuvinte. (< fr.
neume, lat.
neuma)
neumă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)néumă (neu-) s. f.,
g.-d. art. néumei; pl. néume