netăgăduit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NETĂGĂDUÍT, -Ă, netăgăduiți, -te, adj. Care nu se (poate) pune la îndoială, care nu se mai discută (atât este de evident); neîndoios, indiscutabil, incontestabil, necontestat;
p. ext. cert, categoric. –
Ne- +
tăgăduit.netăgăduit (Dicționaru limbii românești, 1939)netăgăduít, -ă adj. Care nu se poate tăgădui, indiscutabil, incontestabil, cert:
succes netăgăduit. Adv.
Netăgăduit că e așa.netăgăduit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)netăgăduít adj. m.,
pl. netăgăduíți; f. netăgăduítă, pl. netăgăduítenetăgăduit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)netăgăduit a. ce nu se poate tăgădui.