neprihănit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te, adj. Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat;
spec. cast. –
Ne- +
prihănit (
înv. „păcătos, vinovat” <
prihană).