nenorocit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit.
2. Adj. (Despre situații) Care inspiră milă, tristețe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns;
p. ext. sărac, sărăcăcios.
3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (
2); dezastruos, funest, nefast, tragic.
4. Adj.,
s. m. și
f. (Om) ticălos, de nimic. –
V. nenoroci.nenorocit (Dicționaru limbii românești, 1939)nenorocít, -ă adj. Nefericit, lipsit de noroc, lovit de nenorocire:
om nenorocit. Funest, dezastros:
întreprindere nenorocită. Păcătos:
tacĭ, nenorocitule !nenorocit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nenorocít adj. m.,
s. m.,
pl. nenorocíți; adj. f.,
s. f. nenorocítă, pl. nenorocítenenorocit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nenorocit a.
1. care nu e norocit, care e demn de compătimire;
2. care nu izbutește:
întreprindere nenorocită; 3. funest, dezastros:
speculațiune nenorocită. ║ m.
1. nevoiaș:
ajutați pe nenorociți; 2. ticălos, netrebnic:
taci, nenorocitule !