nenorocire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NENOROCÍRE, nenorociri, s. f. 1. Stare a celui nenorocit; nefericire, durere, suferință mare.
2. Întâmplare care are efecte dezastruoase, care face pe cineva nenorocit; necaz mare;
p. ext. dezastru. ◊
Loc. adv. Din nenorocire =
a) din cauza unor împrejurări regretabile;
b) spre regretul cuiva, din păcate. –
V. nenoroci.nenorocire (Dicționaru limbii românești, 1939)nenorocíre f. Nefericire. Întîmplare rea. Dezastru, catastrofă.
nenorocire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nenorocíre s. f.,
g.-d. art. nenorocírii; pl. nenorocírinenorocire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nenorocire f.
1. ursită rea:
nenorocirea mă prigonește; 2. întâmplare rea:
a suferi tot felul de nenorociri.