nefericire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEFERICÍRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊
Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. –
Ne- +
fericire.nefericire (Dicționaru limbii românești, 1939)nefericíre f. Nenorocire, situațiune saŭ întîmplare nefericită.
nefericire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nefericíre s. f.,
g.-d. art. nefericírii; pl. nefericírinefericire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nefericire f.
1. stare demnă de compătimire;
2. soartă, întâmplare rea.