nefer - explicat in DEX

nefer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NEFÉR, neferi, s. m. 1. Soldat din vechea armată turcă. 2. Soldat pământean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. – Din tc. nefer.

nefer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
nefér (neféri), s. m. – Soldat turc. Tc. (arab.) nefer (Șeineanu, II, 272; Lokotsch 1533; Ronzevalle 169), cf. bg., sb. nefer. Sec. XIX, înv.

nefer (Dicționaru limbii românești, 1939)
nefér m. (turc. [d. ar.] nefer). Vechĭ. Soldat ĭenicer simplu. Soldat pămîntean din corpu arnăuților și întrebuințat ca poteraș. V. ascherliŭ.

nefer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
nefér (înv.) s. m., pl. neféri

nefer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
nefer m. 1. (la ieniceri) simplu soldat: temându-se nu cumva neferii, plecând, să facă neorânduieli GHICA; 2. poteraș, soldat pământean făcând parte din corpul arnăuților: cad neferii la pământ POP. [Turc. NEFER, simplu oștean].