necuvântător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NECUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, necuvântători, -oare, adj. Care nu vorbește. ♦ (Substantivat) Animal. –
Ne- +
cuvântător.necuvântător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)necuvântătór adj. m.,
pl. necuvântătóri; f. sg. și
pl. necuvântătoárenecuvântător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)necuvântător a.
1. care nu poate vorbi:
ființe necuvântătoare; 2. lipsit de rațiune:
animale necuvântătoare.