nazar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NAZÁR, nazaruri, s. n. (
Înv.) Favoare, hatâr. ◊
Expr. A avea (pe cineva)
la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din
tc. nazar.nazar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)nazár, nazáruri, s.n. (înv.)
1. favoare, hatâr.
2. milă, îndurare.
3. (la cai) nărav.
nazar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nazár (nazáruri), s. n. – Bunăvoință, favoare.
Tc. (
arab.)
nazar (Roesler 600; Șeineanu, II, 271; Lokotsch 1564),
cf. ngr. ναζάρι.
Sec. XVIII,
înv.nazar (Dicționaru limbii românești, 1939)1) nazár n., pl.
urĭ (turc. [d. ar.]
nazar).
Vechĭ. Favoare, grație.
A avea la nazar, a avea în grație.
nazar (Dicționaru limbii românești, 1939)2) nazár V.
năzar.nazar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nazár (favoare) (
înv.)
s. n.,
pl. nazárurinazàr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nazàr n.
1. favoare:
ministrul m´are la nazar AL.;
2. nărav (vorbind de caii deochiați):
cal cu nazar. [Turc. NAZAR, grație, deochiu, lit. privire fascinatoare].