nazal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (
1), privitor la nas, al nasului.
2. (
Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (
1);
p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat,
f.) Sunet nazal (
2);
spec. consoană nazală. – Din
fr. nasal.nazal (Dicționar de neologisme, 1986)NAZÁL, -Ă adj. 1. Relativ la nas, al nasului.
2. (
Despre sunetele limbii) Pronunțat pe nas. //
s.f. 1. Consoană nazală.
2. (
Ist.) Armătură a coifului care apără nasul. [< fr.
nasal, cf. lat.
nasalis <
nasus – nas].
nazal (Marele dicționar de neologisme, 2000)NAZÁL, -Ă I.
adj. 1. relativ la nas. ◊ (s. n.) os mic, pereche, în compunerea scheletului nasului. 2. (despre sunetele vorbite, voce) emis pe nas. ◊ (s. f.) consoană nazală. II. s. n. armătură a coifului care apăra nasul. (< fr.
nasal)
nazal (Dicționaru limbii românești, 1939)* nazál, -ă adj. (lat.
nasalis). De la nas:
fosele nazale. Gram. Pronunțat pe nas:
consonantă nazală. S.f. Literă nazală. S.n., pl.
urĭ și
e. Prelungire a coifuluĭ care, în vechile armaturĭ, apăra nasu. Adv. Pe nas:
a vorbi nazal.nazal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nazál adj. m.,
pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazálenazal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nazal a.
1. ce ține de nas:
fose nazale; 2. care se pronunță din nas:
vocală, consoană nazală.