naufragiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NAUFRÁGIU, naufragii, s. n. Accident suferit de o navă, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria. [
Pr.:
na-u-] – Din
lat. naufragium, it. naufragio.naufragiu (Dicționar de neologisme, 1986)NAUFRÁGIU s.n. 1. Scufundare a unei nave; accident sau avarie care scoate o navă din circulație.
2. (
Fig.) Ruină, distrugere, eșec total. [Pron.
na-u-fra-giu. / < lat.
naufragium, cf. fr.
naufrage, it.
naufragio].
naufragiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)NAUFRÁGIU s. n. 1. accident grav, avarie care scoate o navă din circulație, prin scufundare, rupere sau eșuare. 2. (fig.) ruină, distrugere, dezastru. (< lat.
naufragium, it.
naufragio)
naufragiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)naufrágiu [
giu pron. giu]
(na-u-fra-) s. n.,
art. naufrágiul; pl. naufrágii, art. naufrágiile (-gi-i-)naufragiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)naufragiu n.
1. sfărâmarea unei corăbii;
2. fig. ruină, pagubă mare.
naufragiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)* naufrágiŭ n. (lat.
naufragium din
*navifragium, d.
navis, navă, și
frangere, a frînge). Înecarea saŭ spargerea uneĭ corăbiĭ și imposibilitatea de a maĭ înainta, cum ar fi aruncarea eĭ pe niște stîncĭ:
a face, a suferi naufragiŭ. Fig. Ruină, mare pagubă:
naufragiu uneĭ averĭ. – Și
naŭ-.