nard (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NARD s. m. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea munților Himalaia
(Nardostachys); spec. plantă cu rădăcină scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii-purpurii
(Nardostachys iatamansi). 2. Esență parfumată extrasă din rădăcina de nard. – Din
ngr. nárdos.nard (Dicționar de neologisme, 1986)NARD s.m. Plantă graminee originară din regiunea Himalaia. ♦ Parfum fin extras din această plantă. [< fr.
nard, cf. lat.
nardus].
nard (Marele dicționar de neologisme, 2000)NARD s. m. 1. nume dat unor specii de plante originare din regiunea munților Himalaia; (spec.) plantă cu rădăcina scurtă, groasă, fibroasă și foarte aromată, cu flori roșii-purpurii. 2. esență parfumată din rădăcina de nard (1). (< fr.
nard, lat.
nardus, gr.
nardos)
nard (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nard (-duri), s. n. – Plantă erbacee din
reg. Himalaia, esență parfumată din rădăcina acestei plante. –
Var. (
înv.)
nardos. Mgr. νάρδος.
Sec. XVI.
nard (Dicționaru limbii românești, 1939)nard m. (lat.
nardus și
nardum, d. vgr.
nárdos). Un fel de unsoare aromatică pe care ceĭ vechĭ o scoteaŭ din rădăcina uneĭ plante aromatice.
Nard indian, o graminee aromatică din India.
Nard celtic, un fel de valeriană.
nard (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nard s. m.nard (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nard m. rădăcină aromatică
(Nardus).