nai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat:
a) instrument compus dintr-un grup puțin concav de fluiere de dimensiuni diferite, așezate în ordinea mărimii lor;
b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din
tc. nay, ney.nai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nái (náiuri), s. n. – Un fel de fluier.
Tc. (
per.)
nai (Șeineanu, II, 268; Roesler 600; Lokotsch 1541). –
Der. năiaș, s. m. (rar, cîntăreț la nai);
nă(i)er, s. m. (cîntăreț la nai);
nai(n)giu, s. m. (cîntăreț la nai), cu
suf. -
giu; naizan, s. m. (cîntăreț la nai), din
tc. naizen (Tiktin).
naĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)naĭ n., pl.
urĭ (turc. pers.
naĭ, neĭ). Un instrument muzical compus din maĭ multe fluĭere paralele unite între ele și de dimensiune din ce în ce maĭ mică:
naĭu era fluĭeru zeuluĭ Pan.nai (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NAI (‹
tc.)
s. n. 1. Vechi instrument muzical popular de suflat, solistic și de orchestră, alcătuit dintr-un sistem de fluiere de diferite dimensiuni, care sunt lipite în ordinea mărimii. În România, existența lui este atestată din
sec. 17; la început, instrument neprofesional, a devenit apoi instrument popular lăutăresc. În România, a existat și există o școală de nai, care și-a câștigat un mare prestigiu în lume. Unul dintre cei mai cunoscuți profesori de nai a fost Fănică Luca; elevii săi i-au continuat opera, formând generații de naiști, care au dus interpretarea la înalte cote valorice. Cel mai cunoscut naist din lume este maestrul
Gh. Zamfir, care a dat noi valențe stilului și interpretării tradiționale.
2. Fluier de trestie cu șapte găuri.
nai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nai s. n.,
pl. náiurinai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)n-ai (tempo rapid)
adv. +
vb. (n-ai timp, n-ai veni, n-ai venit)