mutălău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (
Reg.) Om tăcut, care vorbește puțin; om posac, morocănos;
p. ext. om prost, nerod. –
Mut +
suf. -ălău.mutălău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mutălắu (
reg.)
s. m.,
art. mutălắul; pl. mutălắi, art. mutălắiimutălău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mutălău m. Mold. Tr.
1. om mut;
2. nerod. [Derivat analogic din
mut].
mutălăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mutălăŭ m. (d.
mut).
Fam. Iron. Care vorbește cu greŭ, prost, motolog.