mutră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÚTRĂ, mutre, s. f. (
Fam.) Figură, obraz, față;
p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊
Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine.
După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva.
A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦
P. ext. Persoană, individ. – Din
ngr. mútra (
pl. lui
mútron).mutră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mútră (mútre), s. f. –
1. Față, mină, chip. –
2. Strîmbătură, grimasă, schimonoseală. –
3. Fasoane, nazuri. –
Mr. mutră. Ngr. μοῦτρον (Tiktin; Gáldi 212),
cf. bg. mutra, sl. motriti (a privi) ›
mr. mutrescu, megl. măntres, mutriri (a privi). –
Der. mutros, adj. (năzuros).
mutră (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mutră, mutre s. f. (peior.) 1. față, figură
2. individ, persoană
mutră (Dicționaru limbii românești, 1939)mútră f., pl.
e (ngr.
mûtron, pl.
mûtra, it.
mútria, de aceĭașĭ origine cu
șmotru, șmotresc).
Iron. Față, obraz:
mutră jidănească. Fig. Îndrăzneală, curaj, nas:
n´are mutră să vie. Tip, personagiŭ:
cine-ĭ mutra asta? Rang, nas:
nu e de mutra ta aicĭ, măĭ țopîrlane! Pl.
A face mutre, a face mofturĭ (nazurĭ), a te arăta nemulțămit [!], a strîmba din nas.
mutră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mútră (mu-tră) s. f.,
g.-d. art. mútrei; pl. mútremutră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mutră f.
1. (ironic) obraz:
mutră nerușinată; 2. fig. îndrăzneală:
mai are mutră să-mi vorbească ? 3. (ironic) personaj:
toate mutrele acestea sunt pretinse de Romani EM.;
4. rang;
nu e pentru mutra ta; 5. pl. nazuri:
a face mutre. [Gr. mod. MUTRA, obraz].