murui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MURUÍ, muruiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos.
2. (
Reg.) A unge suprafața unui aluat cu muruială (
3), înainte de a-l băga în cuptor.
3. (
Reg.) A mânji, a murdări; a mâzgăli. –
Cf. ucr. murovati.murui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)muruí (-uésc, muruít), vb. –
1. A tencui, a zugrăvi, a drișcui. –
2. A (se) unge. –
3. A mînji, a murdări.
Sb. mura „noroi” (Cihac, II, 206; Tiktin; Candrea). –
Der. muruială, s. f. (tencuială, lipit cu lut).
murui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)muruí, muruiesc, vb. tranz. –
1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui.
2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi” (Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); Cf. ucr. murovati (DEX).
murui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)muruí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. muruiésc, imperf. 3
sg. muruiá; conj. prez. 3
să muruiáscămuruì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)muruì v. a netezi pereții unei case. [Serb. MURA, humă].