munificent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (
Livr.) Foarte darnic; generos. – Din
fr. munificent.munificent (Dicționar de neologisme, 1986)MUNIFICÉNT, -Ă adj. (
Rar) Generos, foarte darnic; munific. [< fr.
munificent].
munificent (Marele dicționar de neologisme, 2000)MUNIFICÉNT, -Ă adj. generos, foarte darnic. (< fr.
munificent)
munificent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)munificént (
livr.)
adj. m.,
pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte