municipiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat;
p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate.
2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din
lat. municipium.municipiu (Dicționar de neologisme, 1986)MUNICÍPIU s.n. 1. (
Ant.) Titlu dat orașelor supuse autorității Romei, care își păstrau însă dreptul de a se administra singure și ai căror locuitori erau cetățeni romani.
2. Oraș mare cu administrație proprie, având o oarecare autonomie în cadrul administrației de stat. [Pron.
-piu. / < lat.
municipium, cf. fr.
municipe].
municipiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)MUNICÍPIU s. n. 1. (ant.) titlu dat orașelor supuse autorității Romei, dar care își păstrau dreptul de autonomie în treburile interne. 2. oraș mare cu administrație proprie. (< lat.
municipium)
municipiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)municípiu [
piu pron. piu]
s. n.,
art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)municipiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)municipiu n. nume dat de Romani orașelor din Italia supuse dominațiunii lor particulare.
municipiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*municípiŭ n. (lat.
municipium, municipiŭ, d.
munus, sarcină, obligațiune, dar, și
capere, a lua. V.
principiŭ). La Romani, oraș supus autoritățiĭ Romeĭ și care participa la drepturile cetățeneștĭ, dar se guverna singur.