mungiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUNGÍU, mungii, s. m. (
Înv.) Lumânărar. – Din
tc. munçu.mungiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mungíu (mungíi), s. m. – Lumînărar.
Tc. munci (Șeineanu, III, 86; Lokotsch 1510), din
per. mum „lumînare”. –
Der. mungerie, s. f. (lumînărie).
Sec. XIX,
înv.mungiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mungíu (
înv.)
s. n.,
art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii)mungiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mungíŭ m. (din
mumgiŭ, turc.
mumğu, d.
mum, pers.
mum, ceară. V.
mumie).
Vechĭ. Lumînărar (fabricant orĭ vînzător). V. Ĭorga, Negoț 177.