monom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii.
2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din
fr. monôme.monom (Dicționar de neologisme, 1986)MONÓM s.n. Expresie algebrică compusă dintr-un singur termen, în care nu figurează nici semnul plus, nici semnul minus. ◊ (
Fam.)
În monom = în rând, unul în urma celuilalt. [Pl.
-oame, (s.m.)
-omi. / < fr.
monôme, cf. gr.
monos – unic,
nomos – diviziune].
monom (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONÓM s. n. 1. expresie algebrică compusă dintr-un singur termen, în care nu figurează nici semnul plus, nici minus. 2. (fig.) șir neîntrerupt. (< fr.
monôme)
monom (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MONÓM (‹
fr. {i}; {s}
mono- +
gr. nomos „împărțire”)
s. n. Expresie algebrică în care apar doar produse și câturi ale cantităților conținute (
ex.: a
2b; 2x3
2/y
5). ♦
Fig. Șir, succesiune neîntreruptă. ◊
Loc. În monom = după altul, în rând (câte unul).
monom (Dicționaru limbii românești, 1939)monóm m. și n., pl.
oame (fr.
monôme, îld.
mononôme, d.
mono- și vgr.
nomós, împărțire. V.
binom, polinom).
Mat. Expresiune algebrică între ale căreĭ părțĭ nu e semnu plus orĭ minus. Lung șir de tinerĭ care se țin de mînă, cum fac uneorĭ studențiĭ.
monom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monóm s. n.,
pl. monoámemonom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)monom n.
1. expresiune algebrică conținând un singur termen;
2. șir neîntrerupt de studenți cari străbat stradele cu strigăte și petrecănii;
3. fig.
monom de umbre.