monarhie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊
Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului.
Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție.
2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia. (
1) – Din
ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.monarhie (Dicționar de neologisme, 1986)MONARHÍE s.f. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. V.
regat. ♦ Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Gen.
-iei. / < lat., gr.
monarchia < gr.
monos – singur,
arche – conducere].
monarhie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONARHÍE s. f. 1. formă de guvernare în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. 2. stat monarhic. (< ngr.
monarhia, lat.
mo-narchia, germ.
Monarchie, fr.
monarchie)
monarhie (Dicționaru limbii românești, 1939)*monarhíe f. (vgr.
monarhia). Guvernu uneĭ țărĭ conduse de un monarh. Țară guvernată de un monarh:
România e o monarhie. Monarhie absolută, aceĭa în care suveranu nu poate fi controlat de nimenea [!].
Monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și parlament.
monarhie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monarhíe s. f.,
art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíilemonarhie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)monarhie f.
1. guvernul unui Stat condus de un singur cap;
2. Stat guvernat de un monarh;
monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și corpurile legiuitoare, ca în România;
monarhie absolută, în care suveranul e stăpân fără control, cum era în Rusia.