monarh (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [
Var.: (
înv.)
monárc s. m.] – Din
ngr. monárhis, germ. Monarch.monarh (Dicționar de neologisme, 1986)MONÁRH s.m. Conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. [Var.
monarc s.m. / < fr.
monarque, gr.
monarchos].
monarh (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONÁRH s. m. conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. (< ngr.
monarhis, germ.
Monarch)
monarh (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)monárh (monárhi), s. m. – Suveran. Mgr. μόναρχος, parțial prin intermediul
lat. monarchus (
sec. XVII,
cf. Tiktin; Gáldi 211), și apoi din
fr. monarque. –
Der. monarhic, adj., din
fr. monarchique; monarhi, vb. (
înv., a domni);
monarhie, s. f., din mgr. μοναρχία;
monarhină, s. f. (
înv., regină, suverană), din
germ. Monarchin, sec. XVIII;
monarhism, s. n., din
fr. monarchisme; monarhist, s. m., din
fr. monarchiste.monarh (Dicționaru limbii românești, 1939)*monárh m. (vgr.
mónarhos și
monárhes, d.
mónos, singur și
árho, domnesc). Suveran (împărat, rege saŭ principe).
monarh (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monárh s. m.,
pl. monárhimonarh (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)monarh m.
1. capul unei monarhii;
2. fig. Domn:
al nopților monarh (luna) EM.