mola (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOLA1 interj. Cuvânt folosit pentru a da comenzi pe vapoare; lasă! dă-i drumul! – Din
tc. mola.mola (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOLÁ2 s. f. (Turcism
înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [
Var.:
mulá s. f.] – Din
tc. molla.mola (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOLÁ3, molez, vb. I.
Tranz. (
Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din
fr. moler.mola (Marele dicționar de neologisme, 2000)MOLÁ1 vb. tr. (mar.) a elibera complet o parâmă din locul unde a fost legată. (< fr.
moler)
mola (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÓLA2 s. m. „peștele lună”, lung până la 2 m și greu până la 1000 kg, din mările Europei occidentale. (< fr.
môle)
mola (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)móla interj. – Lasă, dă drumul!
It. molla, prin intermediul
tc. mola (Scriban). Termen marinăresc.
mola (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)molá s. f. – Titlu onorofic pentru demnitarii turci.
Tc. mola, din
arab. maula (Eguilaz 465; Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1448).
Sec. XIX,
înv.mola (Dicționaru limbii românești, 1939)móla, interj. care, în marină, înseamnă „dă-ĭ drumu, lasă liber” (turc.
mola, d. it.
molla, imper. d.
mollare, a da drumu). V.
maĭna, vira.mola (Dicționaru limbii românești, 1939)molá f. (turc. ar.
mollá). În țările musulmane, titlu dat funcționarilor politicĭ și religioșĭ, marilor negustorĭ și altora (fr.
mollah).
mola (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)móla1 interj.