modest (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare;
p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții.
2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din
lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.modest (Dicționar de neologisme, 1986)MODÉST, -Ă adj. Stăpânit de modestie, plin de modestie; lipsit de îngâmfare; (
p. ext.) nepretențios, simplu, decent, cumpătat, neimportant. [Cf. fr.
modeste, it.
modesto, lat.
modestus].
modest (Marele dicționar de neologisme, 2000)MODÉST, -Ă adj. 1. lipsit de îngâmfare; nepretențios. 2. mic; lipsit de importanță sau de strălucire. (< lat.
modestus, fr.
modeste, it.
modesto)
modest (Dicționaru limbii românești, 1939)*modést, -ă adj. (lat.
modestus, d.
modus, măsură). Care cugetă saŭ vorbește despre el fără fudulie:
adevăratu savant e tot-de-a-una modest. Care arată lipsa acesteĭ fuduliĭ:
aer modest. Moderat, rezervat, nepretențios:
a fi modest în pretențiunĭ. Sfios, rușinos:
un tînăr modest. Simplu, fără bogăție:
o casă modestă. Adv. Cu modestie:
a se retrage modest.modest (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)modést adj. m.,
pl. modéști; f. modéstă, pl. modéstemodest (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)modest a.
1. moderat în purtarea și vieața sa, rezervat:
un june modest; 2. nepretențios, cui nu-i place a vorbi de sine:
scriitor modest; 3. mediocru, simplu:
o cameră modestă.