mișui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIȘUÍ, pers. 3
míșuie, vb. IV.
Intranz. (Rar) A mișuna. –
Cf. mișuna.mișui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MIȘUÍ, mișuiesc, vb. IV.
Intranz. 1. A mișuna.
2. (Rar) A copleși, a invada. –
V. mișuna.mișui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mișuí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 3
míșuie, imperf. 3
sg. mișuiá; conj. prez. 3
să míșuiemișuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mișuì v. a furnica. [Probabil onomatopee: se mai prezintă sub tipurile
moș... (v.
moșinoiu, moșoroiu, moșunoiu) și
muș... (v.
mușunoiu)].