mi - explicat in DEX

mi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MI s. m. invar. A treia notă muzicală din gama do major; semn care reprezintă această notă. – Din it., fr. mi.

mi (Dicționar de neologisme, 1986)
MI- v. mio-.

mi (Dicționar de neologisme, 1986)
MI s.m. invar. (Muz.) 1. Treapta a treia din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. 2. Coarda, clapa unui instrument care dă sunetul acestei note. [< it. mi].

mi (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MI¹ s. m. inv. (muz.) 1. treapta a treia a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. coarda, clapa unui instrument care dă sunetul acestei note. (< it. mi)

mi (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MI²(O)- elem. mio¹-.

mi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mi¹ (notă muzicală) s. m., pl. mi

mi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mi², -mi, mi-, -mi- v. eu

mi (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) *mi m. (prima silabă din cuv. mira din imnu latin al sfîntuluĭ Ion Botezătoru). Muz. A treĭa notă a gameĭ.

mi (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) mi, pron. personal enclitic la dativ (lat. mihi): mi se dă, mi le dă, mi-l dă (cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îmĭ, ĭar îmĭ se reduce la -mĭ cînd e o vocală înainte: îmĭ dă, nu-mĭ dă). V. mie; ți, și, i.

mi (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
MIŁKOWSKI, Zygmunt Fortunat (pseud. lui Teodor Tomasz Jež[jeʃ]) (1824-1915), scriitor polonez. Participant la revoluția ungară de la 1848-1849 și la mișcarea revoluționară polonă din 1863, a fost nevoit să trăiască în exil (mai ales în Elveția). Romane istorice („Fugarii”) remarcabile prin forța caracterizării personajelor și culoarea locală, ce au influențat literatura slavă din S Europei. Memorii.