mezzotinto (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEZZO-TINTO s. n. Gen de gravură pe metal care se obține prin granularea plăcii cu un instrument special, astfel încât la imprimare să rezulte gradații treptate de luminozitate și nuanțe de negru intense și catifelate. [
Pr.:
méțo- tínto] –
Cuv. it.mezzotinto (Dicționar de neologisme, 1986)MÉZZO-TÍNTO s.n. invar. (
Arte) Gen de gravură care permite să se obțină toate tentele. [Pron.
me-țo-. / < it.
mezzo tinto].
mezzotinto (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÉZZO-TÍNTO s. n. inv. tehnică a gravurii pe metal constând în granularea plăcii cu un instrument special, astfel ca la imprimare să rezulte gradații treptate de luminozitate și nuanțe de negru, intense și catifelate. (< it.
mezzo tinto)
mezzotinto (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mézzo-tínto (
it.) [
zz pron. ț]
adv. s. n.mezzotinto (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MEZZO-TINTO [metso-] (‹
it.)
subst. Tehnică a gravurii pe metal, prin care se granulează placa cu un instrument special, astfel încât să se obțină gradații treptate de luminozitate și nuanțe de negru intense și catifelate. Inventată de germanul Ludwig von Siegen (1609-1673); prima lucrare în care a folosit-o: „Portretul Ameliei Elisabetha” (1642). Lucrări remarcabile în
m., au fost realizate în
sec. 20, de italianul Mario Avati.
Sin. manieră neagră.