mia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără.
2. (În forma
mială) Arșic de miel. [
Var.: (
2)
miálă s. f.] –
Lat. agnella.mia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)miá (-ále), s. f. – Mioară. –
Mr. ńaua, istr. miǫ. Lat. agnella (Pușcariu 1056; Capidan,
REB, I, 217),
cf. it. agnella. Mială, s. f. (mioară; brîu de miel) este o simplă variantă, formată după
pl. miale.mia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mía1 (
pop.) [
pron. mĭa]
s. f.,
art. miáua, g.-d. art. miélei;
pl. miéle, art. miélelemia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mía2 (
a ~/a o ~)
v. míelea (
al ~/al o ~)
mia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mía3 (
a +
num. + ~)
v. míilea (
al +
num. + ~)
mia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mi-a pr. +
vb. aux. (
mi-a luat)
mia (Dicționaru limbii românești, 1939)1) mía, V.
mielea.mia (Dicționaru limbii românești, 1939)2) mia, V.
mie 2.mĭa (Dicționaru limbii românești, 1939)mĭa f., pl.
mĭele (f.
mĭel, ca
purcea, vițea d.
purcel, vițel; lat.
agnĕlla. V.
mioară).
Munt. Oaĭe în primele lunĭ de la naștere.