mim - explicat in DEX

mim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MIM, (1) mimuri, s. n., (2) mimi, s. m. 1. S. n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. 2. S. m. Actor de pantomimă. – Din fr. mime.

mim (Dicționar de neologisme, 1986)
MIM s.n. Scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple, grosolane, cu glume vulgare, al căror subiect era luat din viața de toate zilele. [Pl. -uri. / cf. fr. mime, it. mimo, lat. mimus < gr. mimeomai – imit].

mim (Dicționar de neologisme, 1986)
MIM s.m. Actor care interpreta un mim; actor de pantomimă. [Cf. fr. mime, it., lat. mimus < gr. mimeomai – imit].

mim (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MIM I. s. n. scurtă comedie populară antică, alcătuită din scene comice simple. II. s. m. actor care interpreta un mim (I); (astăzi) actor de pantomimă. (< fr. mime, lat. mimus, gr. mimos)

mim (Dicționaru limbii românești, 1939)
*mim n., pl. urĭ și m. (lat. mîmus, d. vgr. mimos, d. miméo, imitez [!]). La Grecĭ și Romanĭ, un fel de poezie populară în care autoru imita caracterele și moravurile. (Și la Dos. V. S. Noe, 4: Din mică vîrstă în mimurĭ, ce să zice îngînăcĭunĭ de șeganiĭ, crescut). S. m. Actor care juca în asemenea comediĭ (ca Decimu Laberiŭ și Publiliŭ Siru). Actor care joacă în pantomime. Om care imitează în glumă mișcările saŭ vorbele altuĭa.

mim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mim¹ (actor) s. m., pl. mimi

mim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mim² (comedie) (înv.) s. n., pl. mímuri

mim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mim m. 1. comedie cu gesturi la Romani; 2. actor care juca în aceste piese; 3. cel ce imitează apucăturile altuia.