milă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mílă (míle), s. f. –
1. Compasiune, pietate. –
2. Grație, ajutor divin. –
3. Pomană. –
Mr. nilă. Sl. milŭ, f. mila „demn de compasiune” (Miklosich,
Lexicon, 368; Cihac, II, 196; Berneker, II, 58; Tiktin). –
Der. milos, adj. (cu milă);
milog, s. m. (care cerșește), cu
suf. -
og, ca
olog, slăbănog, șontorog; milogi, vb. refl. (a cere de pomană; a se ruga, a se umili);
milogeală, s. f. (cerșetorie);
milogie, s. f. (cerșetorie);
milogime, s. f. (mulțime de milogi);
milui, vb. (a avea milă, a compătimi; a da de pomană);
nemiluit, adj. (care nu a primit de pomană; nemilos, neomenos; excesiv, enorm);
milosîrdie, s. f. (
înv., milă), din
sl. milosrŭdije; milosîrd, adj. (milos), din
sl. milosrŭdŭ; milosîrdi, vb. refl. (a avea milă), din
sl. milosrŭditi; miloste, s. f. (
înv., milă), din
sl. milostĭ; milostenie, s. f. (pomană, caritate), din
sl. milostyni; milostiv, adj. (clement, caritativ), din
sl. milostivŭ; milostivă, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis; duh rău);
milostivenie, s. f. (clemență, milă), încrucișare între
milostenie și
milostiv; milostivi, vb. refl. (a avea milă, a compătimi pe;
refl., a binevoi, a catadicsi);
milostivnic, adj. (milos);
nemilos, adj. (inuman, fără milă);
nemilostiv, adj. (fără milă);
înmiloșa, vb. refl. (
înv., a i se face milă, a catadicsi);
milcui, vb. refl. (a cere, a cerși), din
bg. milkam se, care apare numai cu sensul modern de „a se răsfăța”;
milcuitură, s. f. (
înv., implorare), din
milcui cu
suf. expresiv
-și. Cf. umili.