milostiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător;
p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat,
m.) Epitet dat lui Dumnezeu.
2. Adj. Darnic, generos.
3. S. f. (
Bot.) Veninariță. – Din
sl. milostivŭ.milostiv (Dicționaru limbii românești, 1939)milostív, -ă adj. (vsl.
milostivŭ). Milos, mizericordios, caritabil, filantrop, ĭertător, clement:
boĭeru trebuĭe să fie milostiv. S. f. Potroacă, veninariță, o buruĭană. – Vechĭ
milostívnic (vsl.
milostivĭnŭ).
milostiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)milostív adj. m.,
pl. milostívi; f. milostívă, pl. milostívemilostiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)milostiv a. aplecat la milă: bun, blând, iertător. [Slav. MILOSTIVŬ].