micime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MICÍME, micimi, s. f. Faptul de a fi mic;
fig. josnicie, meschinărie; micșorime. –
Mic +
suf. -ime.micime (Dicționaru limbii românești, 1939)micíme f. (d.
mic). Calitatea de a fi mic.
Micimea uneĭ case, (și fig.)
a unuĭ suflet.micime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)micíme s. f.,
g.-d. art. micímii; (fapte)
pl. micímimicime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)micime f.
1. puțină întindere sau volum:
micimea unei camere; 2. fig. slăbiciune, înjosire:
micime sufletească.