mic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mic (mícă), adj. –
1. (Înv.) Puțin, redus:
Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). –
2. De mărime redusă. –
3. De ani puțini. –
4. (
Arg.) Monedă de 20 de lei. –
5. (
Fam., București) Specialitate de carne la grătar. –
Mr. ńic, mic, megl.,
istr. mic. Probabil origine expresivă, dar anterior
rom. Trebuie să se pornească de la un
lat. *
miccus, cf. pic și
lat. mica, gr. doric μιϰός,
it. miccino, sicil. nicu, calabr. miccu. Pentru a explica
lat. *
miccus, se pleacă de obicei, fie de la
gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu,
Elemente, 128; Densusianu,
Hlr., 201; Koerting 6147; Pușcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559; Pascu, I, 133; Rohlfs,
EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la
lat. mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim,
Rom., LXIX, 97-101). Mai sigur pare să fie că toate aceste cuvinte duc către aceeași sursă expresivă.
Cf. mică, nițel. Der. micșor, adj.;
micșora, vb. (a reduce, a face mai mic);
micșorime, s. f. (micime);
micușor, adj. (mititel);
micuțel (
var. mitutel),
adj. (Banat,
Trans., mic);
mititel, adj. (mic;
s. m., specialitate de carne la grătar), formă asimilată din
var. anterioară (după
Dacor, I, 326, de la un
dim. *
micicel; după Candrea, de la *
michitel);
mititică, s. f. (fetiță, copiliță;
Arg., închisoare);
miciculat, adj. (Banat, micșorat, redus), cu finala expresivă;
micime, s. f. (meschinărie, fleac);
Michiduță, s. m. (nume popular pentru diavol). – De la
micuț provine
ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154).