miazănoapte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIAZĂNOÁPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția stelei polare, nord;
p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord.
2. (
Înv. și
pop.) Miezul nopții. –
Lat. mediam noctem.miazănoapte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miazănoápte (mia-) s. f.miazănoapte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)miazănoapte f.
1. Nord;
2. pop. duh necurat, nălucă care dela apusul soarelui până la miezul nopții umblă prin răspântii și apoi dispare:
au gândit că’s Miază¬noapte șám venit ca să-i omor PANN;
3. numele bănățean al plantei
sor-cu-frate (despre care se crede că protege pe tâlhari). [Lat. MEDIAM NOCTEM].