miambal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIÁMBAL s. n. Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, întrebuințat în trecut ca medicament contra tusei. [
Pr.:
mi-am-] – Din
tc. meyanbalı.miambal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)miambál s. n. – Zeamă de lemn-dulce.
Tc. mlan bal (Șeineanu, II, 259).
Sec. XIX,
înv.miambal (Dicționaru limbii românești, 1939)miámbal n. (turc.
buĭan-baly, pop.
meĭan-baly, d.
buĭan, meĭan, gliciriză, și
bal, mĭere [suc]).
Vechĭ. Suc de gliciriză (care se poate preface în pastă și e bun de tuse).
miambal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miámbal (
înv.)
(mi-am-) s. n.miambal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)miambal n. candel negru pentru tuse. [Turc. MYAN BALY, sucul lemnului dulce (din MYAN, lemn dulce, și BAL, miere)].