mișto (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIȘTÓ adj. invar. (
Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat,
n., în
expr.)
A lua (pe cineva)
la mișto = a-și bate joc (de cineva), a-l ironiza. – Din
țig. mišto.mișto (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)miștó adj. – (
Arg.) Drăguț, frumos. Țig.
mišto „bun” (Graur 171; Juilland 168),
cf. țig. sp. mištó „bun” (Claveriá 159).
mișto (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miștó1 (arg.)
adj. invar.mișto (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miștó2 (arg.)
s. n.,
art. miștóul; pl. miștóuri