metopă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METÓPĂ, metope, s. f. Spațiu dintre triglifele frizei unui templu doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi sau cu basoreliefuri. – Din
fr. métope, lat. metopa.metopă (Dicționar de neologisme, 1986)METÓPĂ s.f. Spațiu liber, împodobit uneori cu basoreliefuri, care separă triglifele unei frize dorice. [Cf. fr.
métope, lat.
metopa < gr.
meta – între,
ope – deschidere].
metopă (Marele dicționar de neologisme, 2000)METÓPĂ s. f. interval între triglifele unei frize dorice, cu basoreliefuri. (< fr.
métope, lat.
metopa)
metopă (Dicționaru limbii românești, 1939)*métopă și
metópă f., pl.
e (vgr.
metópe, d.
metá, între, și
opé, deschidere; lat. it
métopa. Cp. cu
epocă).
Arh. Interval pătrat, de ordinar ornat cu sculpturĭ, între triglifele frizeĭ dorice.
metopă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)metópă s. f.,
g.-d. art. metópei; pl. metópemetopă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)metopă f. interval pătrat situat între triglifele frizei dorice.