metonimie - explicat in DEX

metonimie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie.

metonimie (Dicționar de neologisme, 1986)
METONIMÍE s.f. Figură de stil constând în înlocuirea unui termen prin altul, legat de primul printr-un oarecare raport (de la cauză la efect, de la abstract la concret). [Gen. -iei. / cf. fr. métonymie, lat., gr. metonymia].

metonimie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
METONIMÍE s. f. figură de stil, constând în inversarea cauzei prin efect, a abstractului prin concret, a noțiunilor morale prin cele fizice etc. și invers. (< fr. métonymie, lat., gr. metonymia)

metonimie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*metonimíe f. (vgr. metonymia, d. metá, particulă care arată schimbarea, și ónyma, ónoma, nume. V. onomastic, anonim). Ret. Figura pin [!] care se ĭa cauza îld. efect, conținătoru îld. conținut, ca: marte, îld. de războĭ, am băut un pahar, îld. apa (vinu, laptele) care încape într´un pahar. V. retorică.

metonimie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!metonimíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile

metonimie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
metonimie f. figură de retorica prin care se iea cauza pentru efect. (Marte = răsboiu), conținătorul pentru conținut (a băut două pahare = a băut vinul din cele două pahare).