mereu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv.,
adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult.
Se depărtează mereu. 2. (
Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit.
II. Adj. 1. (
Înv. și
reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt;
p. ext. care se întinde până departe, întins, vast.
2. (
Reg.; la
pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. –
Cf. magh. merö „rigid, fix”.
mereu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)meréu adv. –
1. (
Trans.,
adj.) Continuu, fără întrerupere. –
2. Încontinuu, neîntrerupt. –
3. Totdeauna, fără încetare. –
4. (Banat,
Olt.) Calm, liniștit. Origine necunoscută. Cuvînt puțin studiat. Unica ipoteză cunoscută, care-l pune în legătură cu
mag. mero „curat” (Bogrea,
Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivită. Se folosește în toate provinciile
rom., dar nu se află în dialecte. Ar putea fi un
der. de la
mere, forma dialectală a lui
merge „a păși; a continua”; dar
der. cu
suf. -
eu, nu este curentă. Pentru sensul
adj.,
cf. Pașca,
Dacor., X, 315.
mereu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MERÉU2, -ÉIE, merei, adj. (
Reg.) Care se întinde până departe; întins, vast. –
Comp. magh. merö „absolut”.
mereŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)meréŭ, -éĭe adj., pl. f. tot așa (cp. cu ung.
merö, curat, absolut).
Vechĭ. Continuŭ, întins, imens:
codri mereĭ, pădurĭ mereĭe (și azĭ în Trans.:
cît e dealu de mereŭ).
Pod mereŭ (și azĭ în Serbia), pod permanent, stabil, fix (nu umblător).
Est. Lemn mereŭ, lemn rătund [!], obleț, nedespicat (V.
drughinar). Adv. Continuŭ, neîncetat, într´una:
ploŭa mereŭ. Trans. Ban. Olt. Încet, domol:
stăĭ mereŭ!mereu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meréu1 (
înv.,
reg.)
adj. m.,
pl. meréi; f. sg. și
pl. meréie (-re-ie)mereu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meréu2 adv.mereu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mereu a. continuu:
în codrii mereu pustii AL. ║ adv. într’una, fără încetare:
plouă mereu. ║ n. Mold. lemn fără noduri. [Origină necunoscută].