meredeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MEREDÉU, meredeie, s. n. (
Reg.)
1. Minciog.
2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. –
Et. nec.meredeu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)meredéu (meredéie), s. n. – (
Trans.) Plasă de pește.
Mag. mereggyű (Drăganu,
Dacor., VII, 137). Mai înainte, Tiktin și Candrea propuseseră
mag. meritö „vas de scos apă”; iar Scriban,
Arhiva, XXX, 282, un
mag. merőedeny, din
méritni „a scoate apă” și
edény „vas”.
Cf. sb. meredov „undiță”, care provine tot din
mag.meredeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)meredéu (
reg.)
s. n.,
art. meredéul; pl. meredéiemeredeu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)meredeu n. Mold.
1. lemn zimțat într’o parte cu care se frământă cașul;
2. ciorpac. [Cf. ung. MERITÖ, ciorpac].
meredeŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)meredéŭ n., pl.
eĭe (ung.
meröedény, vas de scos apa, d.
méritni, a scoate apă, și
édeny, vas. Cp. cu
cercală, cĭorpac, posfat).
Est. Cĭorpac (micĭog, tîrboc) mic de scos din năvod peștele prins. Coș de nuĭele de ținut în apă peștele viŭ (V.
juvelnic). – La Damé și Cdr. greșit cu înț. de „brighidăŭ”.