mercurial - explicat in DEX

mercurial (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MERCURIÁL¹, mercuriale, s. n. Listă zilnică oficială de prețuri la produsele alimentare, care se afișează în piețe. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriale.

mercurial (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MERCURIÁL², -Ă, mercuriali, -e, adj. De mercur, pe bază de mercur, cu mercur. Alifie mercurială. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriel, lat. mercurialis.

mercurial (Dicționar de neologisme, 1986)
MERCURIÁL s.n. Listă de prețuri afișată în piețe sau tipărită în ziare. [Pron. -ri-al. / < fr. mercuriale, cf. Mercur – zeu roman, protectorul negoțului și al navigației].

mercurial (Dicționar de neologisme, 1986)
MERCURIÁL, -Ă adj., s.n. (Medicament) care conține mercur; de mercur, cu mercur. [Pron. -ri-al. / < fr. mercuriel].

mercurial (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MERCURIÁL¹ s. n. listă zilnică de prețuri afișată în piețe sau tipărită în ziare. (< fr. mercuriale)

mercurial (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MERCURIÁL², -Ă adj., s. n. (medicament) care conține mercur, pe bază de mercur. (< fr. mercuriel, lat. mercurialis)

mercurial (Dicționaru limbii românești, 1939)
*mercuriál, -ă adj. (lat. mercurialis). Care conține mercur: sărurĭ mercuriale. Făcut cu mercur: fricțiunĭ mercuriale. Cauzat de mercur: salivațiune mercurială. S. f. O plantă eŭforbiacee numită pop. slăbănog și trepădătoare, fiindcă are proprietățĭ laxative (mercurialis annua), și breĭ saŭ buruĭană cînească [!] (mercurialis perennis). În vechime, în Francia, adunare a corpuluĭ judiciar ținută în prima Mercure după vacanță și în care prezidentu ținea un lung discurs despre mersu justițiiĭ. Discurs pe care-l pronunță azĭ în Francia prezidențiĭ la deschiderea tribunalelor și curților. Fig. Ocară, mustrare severă.

mercurial (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mercuriál¹ (-ri-al) adj. m., pl. mercuriáli; f. mercuriálă, pl. mercuriále

mercurial (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mercuriál² (-ri-al) s. n., pl. mercuriále