mercur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MERCÚR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, întrebuințat în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din
fr. mercure, germ. Merkur.mercur (Dicționar de neologisme, 1986)MERCÚR s.n. Metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatura normală; hidrargir; (
pop.) argint-viu. [< fr.
mercure, germ.
Merkur].
mercur (Marele dicționar de neologisme, 2000)MERCÚR s. n. metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatură obișnuită; hidrargir; argint-viu. (< fr.
mercure, germ.
Merkur)
mercur (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MERCÚR (‹
fr.,
germ. {i}; {s}
lat. Mercurius „Mercur”)
s. n. Element chimic (Hg;
nr. at. 80,
m. at. 200,59,
gr. sp. 13,59,
p. t. -38,87ºC,
p. f. 356,58ºC); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare albă-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se găsește în natură sub formă de sulfură (cinabru) și mai rar în stare nativă. În combinații funcționează mono- și bivalent; cu unele metale formează aliaje, numite amalgame. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate din fizică (termometre, barometre ș.a.), la extragerea aurului și argintului, în medicină etc.
M. și unii compuși ai săi sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate.
Sin. hidrargir; (
pop.)
argint-viu.mercur (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MERCUR 1. V. Hermes. 2. Prima planetă a sistemului solar, situată la o distanță medie de Soare de 58.343.169,3 km (70.310.998,9 km la afeliu și 46.375.339,7 km la periheliu). Are un diametru de 4.880 km și masa de 3,28 • 10
23 kg (0,055 din masa Pământului), cu o densitate de 5,42 g/cm
3 (a doua ca mărime după cea a Pământului). Perioada de revoluție (anului mercurian): 87,97 zile terestre; perioada de rotație: 58,64 zile (o zi pe
M. durează doi ani mercurieni). Temperatura în timpul zilei atinge 700 K (427ºC), iar în timpul nopții 100 K (-173ºC). Suprafața planetei, fotografiată de nava spațială Mariner 10, în anii 1974 și 1975, prezintă regiuni foarte accidentate, cu numeroase cratere având diametre cuprinse între 100 m și 30-40 km. Datorită, probabil, impactului cu un asteroid, în urmă cu
c. 3,8 • 10
9 ani, a fost format un crater cu diametrul de 1.300 km (Bazinul Caloris), care a lăsat urme și la antipod.
M. are o atmosferă extrem de rarefiată (presiunea este de 10
-7 din cea terestră), cu urme de sodiu, oxigen, heliu, potasiu și hidrogen. Nucleul planetei, cu un diametru de
c. 3.600 km este metalic (fier, nichel ș.a.) și constituie 70% din masa planetei. Nava spațială Mariner 10 a detectat și un câmp magnetic mult mai slab decât cel terestru (1974-1975).
mercur (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Mercur =
Mercurius.mercur (Dicționaru limbii românești, 1939)*mercúr n. (lat.
Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ [!], d.
merx, marfă).
Chim. Idrargir, un metal mono- și bivalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu
argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe [!] dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și
cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările [!] luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită
idrargirizm.mercur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mercúr s. n.;
simb. Hg